La mulți ani Fane!
DSC_0084-resized

Aseară a fost ziua celui mai drag cursant al meu. Unul dintre cei mai buni prieteni pe care mi i-am făcut în ultimul an. Vorbesc desigur de Toma Fănel! 32 de ani! Un mare la mulți ani, succes în toate planurile pe care le-ai pregătit și cât mai multe finale hombre!

DSC_0084-resized

Fane (sau Ștefan) a venit prima dată la noi la sală acum un an și 2 săptămâni. După prima lui vizită a plecat cu mașina lovită, dar asta nu l-a oprit să calce și o a doua oară pragul sălii noastre. Timp de un an a fost unul dintre cei mai activi cursanți, a venit la cel puțin două ședințe în fiecare săptămână și a ajuns să fie mai mult decât un cursant și un prieten, a ajuns să facă parte din familia și echipa Lotus Dance.
Surpriza cu tricoul am început să o coacem de când a serbat la noi la sală terminarea abonamentului cu numărul 12, dar știam că se mai apropie un eveniment foarte important pentru el și am decis să așteptăm. L-am văzut pe Fane cu o cutie de bomboane în mână și m-am dus să îl intreb ce se întâmplă. Ușor timid mi-a răspuns că e ziua lui. Normal că a trebuit să mă prefac total surprins și chiar să îmi cer scuze că am uitat de acest lucru. La finalul ședinței i-am cântat „La mulți ani” și i-am înmânat tricoul! Momentul când a desfăcut punga și a văzut ce se află înăuntru fața lui a explodat de energie!!

Fane, îți mulțumesc pentru că ești unul dintre cei mai activi cursanți. Un prieten foarte bun, pentru că iubești dansul și pentru că urmărindu-te pe tine am redescoperit și eu de ce iubesc să dansez!

  1. Cristina spune:

    oau,frumos,cuvinte dragute ai spus aici ..si da,cred si eu ca anumiti cursanti te determina,ca si antrenor,sa vrei sa te implici mai mult ,sa iti dai seama ca munk ta nu e in zadar si ca f multe pers admira ceea ce esti ca si om,nu doar ca si antrenor..eu una cred ca am invatat de la voi(inclusiv mama ta) ,pe langa pasii de dans,sa fiu mai optimista si sa lupt mult pt ceea ce mi doresc!(si multe alte lucruri ,dar sa facem un rezumat ):D

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.