Tag: tango
large_tango

11 Scene de tango din filme


Love and other disasters

Scenă de tango pe gustul meu, se pune în evidenţă legătura dintre cei doi parteneri, elemente simple, dar de efect. Clar m-a făcut să vreau să văd filmul! I-aş da nota 8

Shall We Dance

Chiar dacă înţeleg de ce începutul este mai lent ( personajul abia fiind introdus în arta dansului)  aş fi preferat o scenă cu mai multă acţiune. Finalul mă face să zâmbesc şi în acelaşi timp să mă întreb: chiar atât de repede a obosit o dansatoare profesionistă? Nu este un tango pe gustul meu, astfel primind nota 6.

Mr & Mrs Smith
Ok, amândoi arată bine, amândoi transmit multă energie sexuală. Dansul lor este o dispută dusă pe ringul de dans. Nu putem vedea foarte mult tango în acest clip, asta pentru că accentul trebuia pus pe disputa dintre ei doi. Şi ce alt dans să arate acest lucru mai bine decât tango-ul. Cu o coregrafie mai interesantă i-aş fi dat o notă mai mare, dar din păcate primeşte doar 5.

Rent
Ador muscial-urile! Ador dansurile în sincron! Ador tango-ul. Astfel că acest moment de dans mi-a fost foarte pe plac. Foarte interesant pus în scenă. Primeşte nota 9. Dansatoarea în roşu primeşte nota 10 pentru atitudine!

Never Say Never Again
„Your brother is dead… KEEP DANCING!” Replică foarte interesantă, mai ales că în tango accentul cade pe contrastul de sentimente pe care trebuie să le exprime partenerii. Un stil de dans apropiat cu ceea ce predau eu la sală, o combinaţie între tangoul argentinian şi ballroom tango. Un stil care merge dansat la orice eveniment. Primeşte nota 8.

 

Take the Lead
Din start spun că primeşte nota 10! Motivul? Pentru că MIE mi-a dat impresia de un tango foarte foarte complex. Dar de fapt, este un dans foarte simplu, când am încercat şi noi la sală să facem coregrafia am rămas surprinşi de cât de uşoare erau mişcările. Este genul de coregrafie simplă şi de efect! Desigur acest lucru se datorează şi scenografului dar şi actorilor!

Frida
Un tango cu tente de flamenco, filmul este biografia lui Frida Kahlo, pictoriţă de origine mexicană. Dansul este mai mult o joacă între cele două, un tease care lasă toată lumea cu sufletul la gură. Primeşte astfel nota 7.

Moulin Rouge
Unul din cele mai interesante tangouri din filme. Contrastul dintre vocea groasa a argentinianului şi a tenorului Ewan McGregor face melodia de neuitat, aducând foarte multă dramă şi suspans scenei. Momentul coregrafic în sine este incredibil de bine gândit, arată fix ce se întamplă în mintea Satinei şi modul cum îî frânge inima lui Christian. Clar nota 10!

Scent of a Woman
Ce articol despre tangourile din filme ar fi complet fără Scent of a Woman.  Al Pacino o „observă” pe frumoasa Gabrielle Anwar şi decide să o conducă pe ringul de dans pentru un moment de dans care a intrat în istorie. Nota 10, o să rămân mereu un fan Al Pacino!

The Tango Lesson
Aşa ar trebui să arate un tango! Chiar dacă nu îmi place foarte mult ideea de tango argentinian cu frac, nu poţi să nu admiri tehnica dansatorilor! Nota 9 pentru scenă, dar 10 pentru dansul lor.

True Lies
Citisem când a apărut filmul că cel mai greu lucru pentru Arnold în acest film a fost să danseze acest tango. Lucru care se şi vede. Să fim sinceri, este încordat din cap până în picioare, dar cum să nu fii când o ai pe Tia Carrere în braţe? Nota 7, mi-ar fi plăcut mai multă mişcare din partea partenerului. Ideea de final este că un bărbat care poate conduce pe ringul de dans mereu o să lase partenera cu zâmbetul pe buze de mulţumire.