Tag: cugetari de dans
large_3234300038

Tango și viață


De ceva timp mi-am creat un obicei ca cel puțin o dată pe lună să rog cursanții să îmi descrie stilul de dans pe care-l facem folosind doar un singur cuvânt.

Caracterul Dansului

Pun această întrebare pentru că înainte să pot dansa un stil, trebuie să știu ce îl definește cel mai bine. Vals-ul este elegant, cu mișcări lungi lente și line. Samba este un dans energic, cu mișcări rapide și multe accente. Trebuie să înțeleg ce are special fiecare dans înainte să îl poți dansa sau o să ajungi să te încurci între vals lent și slow fox sau samba, cha-cha și salsa.

Tango și viață

Probabil, dintre toate stilurile studiate tango-ul are cel ma complex răspuns. 90% dintre persoane o să spună una din următoarele variante: dragoste, pasiune, iubire sau sinonime ale acestora. 10% o să îmi răspundă că război, ceartă, controverse. Ei bine, eu descriu tango-ul cu un singur cuvânt: viață! Viața este precum tango-ul sau tango-ul este precum viața și, indiferent cât de mult aș încerca eu să explic, nu o să poți să înțelegi de-a dreptul acestă expresie dacă nu ai făcut deja câteva lectii de tango.

Gândiți-vă la viața voastră de până acum, ați avut plăceri în ea, ați suferit, ați avut momente de extaz urmate de momente de melancolie și episoade tulburătoare care au fost urmate de alte momente fericite! Asta e viața! Ăsta e tangoul! Tangoul trebuie să fie ca o poveste, povestea voastră, nu puteți să dansați un tango doar senzual sau doar unul plin de turbulențe și violent ca cel din Roxanne, tango-ul vostru trebuie să treacă, la fel cum trece printr-un quick-quick slow, printr-o întreagă poveste:

Introducerea: invitația la dans;
Intriga: primele momente când vă simțiți unul pe celălalt în brațe și primii pași;
Desfășurarea acțiunii: pornește cu următorii pași pe care îi faceți împreună, descoperindu-vă unul pe altul și continuă cu..
Punctul culminant: momentul acela când vă simțiți și rezonați perfect unul în brațele celuilalt, când o atingi, când te atinge, când îi simți respirația și îți simte parfumul și nu vă puteți dezlipi unul de celălalt, dar în același timp sunteți încordați și gata de „atac”;
Deznodământul: este unul foarte scurt, marcat de ultimele bătăi muzicale ale melodiei când realizezi că tot tango-ul a trecut.

Este un proverb care spune că, în final, viața este ca un tango: trist, senzual, sexy, violent și tăcut. Voi cum vedeți tango-ul?

281394_261637903849762_884562_n

Lucruri importante în dans


Acum vreo două săptămâni m-am decis să scriu un articol despre nevoile pe care fiecare persoană le are în dans și ce ar vrea el sau ea de la partenerul alături de care dansează. Zicând că am o bună cunoaștere asupra necesităților fiecăruia voiam să scriu singur articolol, dar vorbind cu Raluca, colegă de facultate și cursantă la o altă școală de dans din București, am decis  să fac chiar un sondaj de opinie. Lucru care m-a ajutat să descopăr câteva lucruri pe care nici eu nu le bănuiam.

Răspunsurile

lucruri importante în dans

Doamnelor, ce vreți voi de la domni, pe ringul de dans, în ordinea importanței:

  1. Să aibă siguranță în pași și să conducă; (15/17)
  2. Igiena; (11/17)
  3. Muzica; (10/17)
  4. Să aibă răbdare (10/17)

Domnilor, ce doriți de la doamne, pe ringul de dans, în ordinea importanței:

  1. Să fim conectați (11/13)
  2. Să se lase condusă (11/13)
  3. O poziție confortabilă (6/13)
  4. Muzică (4/13)

Ce nu se află în nici una dintre liste?

Pașii nu s-au găsit în topul nici unuia dintre grupuri. Fetele care au experiență nu o să prioretizeze în veci un băiat pentru că el știe să facă pași complicați, coregrafii complexe sau acrobații. Să faci câțiva pași de dans relaxat și pe muzică este mult mai important decât să faci pași și mișcări complexe în care să te împiedici (și să răstorni vreo masă, auch!). În final te înscrii la cursuri de dans ca să te simți bine, nu să faci acrobații.

De ce e muzica pe ultimele locuri?

Presupun că dacă nu înțelegi alte lucruri destul de bine, degeaba te chinui să fii pe muzică. Mai întâi trebuie să te simți confortabil atunci când faci mișcările și după să te bucuri de muzică și să o interpretezi, fă persoana de lângă tine să se simtă bine și muzica va urma!

lucruri importante

Lucruri importante, dar care m-au surprins

Faptul că mulți băieți critică fetele aspru atunci când greșesc. La polul opus am 3 din 13 băieți care au spus că vor ca fetele să știe să primească critică, mai în detaliu despre acest aspect voi intra într-un articol viitor.

Alt lucru care m-a surprins este dat de faptul că fetele vor să fie conduse mai bine iar băieții vor ca fetele să se lase conduse. Lucrurile se cam bat cap în cap, fie băieții care mi-au răspuns la chestionar au dat de fetele care nu au răspuns și într-adevăr nu se lasă conduse și vice-versa fie este o problemă la mijloc care vine din faptul că EU am impresia că îmi fac treaba bine și partenerul/partenera are mult de învățat. To be continued.

„Mulțumesc!”-ul m-a surprins foarte mult, a fost lăsat în comentariile de final la 8 din 30 persoane, dar nu destul cât să apară în top. „Este plăcut când la final mulțumiți fetei/băiatului pentru dans, nu neapărat verbal, poate printr-un zâmbet sau un gest.” a zis unul dintre băieți.

Articole care vor urma:

  • Body language și invitatul la dans
  • Critica constructivă în parteneriatul din dans
  • Ce să faci și ce să nu faci pe ringul de dans
  • Roluri în dansul în pereche
goofy-man

De ce nu dansează bărbații


În trecut am vorbit puțin despre cât de greu este pentru un bărbat să danseze, dar nu am stat să analizez mai exact motivul pentru care bărbații în general nu dansează.

În weekend am avut una din discuțiile mele filozofice legate de dans, de modul cum a evoluat, de cum îl priveau bunicii noștri și cum îl privim noi acum. Am ajuns la concluzia că nebunia asta cu dansul pur și simplu ia pe sus întreaga lume! Dansul apare din ce în ce mai des în emisiuni TV, filme, evenimente tematice și mai nou și în sufrageriile oamenilor, sufragerii care se transformă într-un mic ring de dans.

Totuși întâlnesc mulți bărbați care calcă timid în sala noastră, bărbați care preferă să stea pe fotoliu și să privească în loc să danseze. Ca să ne dăm seama de ce bărbații evită să danseze trebuie să intrăm puțin mai adânc în mintea lor și să aflăm „what makes them click”. E simplu, bărbații, în preajma femeilor, vor avea spatele mai drept, vor încerca să pară cât mai mari, cât mai puternici, cât mai virili. Să fie cât mai aproape de masculul dominant alfa. Noi, bărbații, avem tendința de a ne feri de orice lucru care ne-ar putea face să părem slabi sau incompetenți în fața unei femei pentru că, în general, nici o femeie nu va fi atrasă de un bărbat slab. Un loc în care bărbații au șansa să pară slabi este ringul de dans, unde să fim sinceri femeile sunt în general cele care ne dau clasă.

Singurul lucru mai rău decât a nu putea să impresionezi o femeie pe ringul de dans este să o dezamăgești pe ringul de dans.

Majoritatea instructorilor de dans sunt femei și ăsta poate fi un lucru bun. Femeile, după cum am mai zis, sunt dansatoare înnăscute, au un al 6-lea simț pe care nu-l poți nega, se descurcă de minune cu oamenii, dar fiind un membru al sexului opus ele nu gândesc ca bărbații. Prestabilit ele gândesc precum o femeie și în dans o să se vadă acest lucru prin mișcările de șold suave, ușoare, line și sexy. Mișcări pe care bărbații le apreciază la ele, dar nu vor să fie văzuți ei încercând să miște șoldurile suav, ușor, lin și sexy! Mai ales dacă numai sexy nu le mișcă!

Când lucrezi cu un bărbat, ai nevoie de o abordare ușor diferită. De când predau dans, pentru un începător ședințele în care lucrez șoldul sunt cele mai ciudate. Abia după câteva luni un bărbat se simte confortabil în propria piele mișcând șoldurile într-un mod sexy.

Acum că am stabilit care este problema haideți să vă spun cum o putem rezolva. Pare o idee simplă, dar când iei cursuri de dans fix asta înveți! Înveți să te miști, să dansezi și să te simți bine! Când iei cursuri de dans este normal să greșești, să te împiedici și să eziți! Însă când vei merge la următorul eveniment unde vei avea ocazie să etalezi noile mișcări cu siguranță nu vei ezita! Am ca martori numeroasele cupluri din sala mea care la început domnii au venit mai mult forțați, dar acum nu ratează nici un eveniment unde pot dansa un tango, un vals sau o salsa în fața unui public!

i-love-my-job

I really love my job!


DSC_0818

Nu scriu asta ca să mă mândresc, dar cel puțin o dată pe lună întâlnesc un cuplu sau două care să mă facă să zic cât pot de tare că I LOVE MY JOB!

Azi mi-am luat rămas bun de la Anda și Dan, un cuplu care a ajuns să-mie fie foarte drag. Sunt unul din cuplurile acelea care se potrivesc la perfecție și care se completează unul pe altul de minune.

Cei doi au venit din partea lui Răzvan și a Dianei despre care am mai scris în trecut pe blog. Este minunat să vezi că lumea apreciază ceea e ai făcut și cel mai ușor vezi asta când alte apar din ce în ce mai multe cupluri din recomandări care ți se încredințează ție!

Anda și Dan o să aibă nunta pe 29 Iunie, au pregătit un colaj format din două melodii superbe! E vorba de Goo Goo Dolls – Iris și Sinead O’Connor -Why don’t you do right. Fiind un cuplu atât de drag și având două melodii care-mi plac și un concept de coregrafie pe care și eu l-aș adopta am pus foarte mult suflet în coregrafia lor. Lucru care s-a și văzut în modul cum au dansat și în interpretarea coregrafiei!

 

Al doilea cuplu pe care l-am avut azi a fost format din Vlad și Roxana. Și cei doi vin din partea unor vechi prieteni Sorin și Alexandra care au dansat un tango de excepție la nunta lor (și care mi-au promis filmarea!) .

Mi se pare că se formează un pattern (unul care-mi place) ca la nuntă să nu se mai danseze o singură melodie sau o melodie de vals ci să se folosească un colaj cu un mesaj special pentru cei doi. Lucru pe care l-am prezis la începutul anului. Vlad și Roxana o să danseze pe Westlife – Beautiful in White și Tina Turner – You’re Simply the Best. Colajul lor este încă în lucru, dar e timp din moment ce au nunta tocmai în August :)

Ei, la fel ca și Anda și Dan, sunt unul din cuplurile acelea care nu se satură cu puțin și vor cât mai mult. Nu renunță dacă nu le iese o figură din prima ci se împing unul pe altul pentru a obține un dans foarte special. O să revin cu un mic demo de la dansul lor cât de curând!

988228_10152493630382316_1275835249_n

Dansul unește!


Aseară umblând pe facebook am văzut pe wall-ul unui prieten următoarea poză:

988228_10152493630382316_1275835249_n

 

Ce este special la această fotografie? Este făcută în Turcia în timpul protestelor. Se pare că unii protestatari vor să își arate fața pașnică printr-un tango în plină stradă în mijlocul haosului creat de tentativa de demolare a parcului Taksim Gezi.

După Movie Night am mai vorbit despre cum Pierre Dulaine încearcă să rezolve dispute (cea a palestinienilor și a evreilor) cu ajutorul dansului.